Loeb, Elena si Citroën din nou Campioni Mondiali

Era scenariul ideal, dar nimeni nu putea garanta ca se va si intampla acest lucru in realitate.

Cand Sébastien Loeb si Daniel Elena au oprit modelul Citroën C4 WRC in fata primariei din Haguenau a fost sigur ca si-au trecut in cont a 60-a victorie din WRC si au obtinut cel de-al 7-lea titlu consecutiv in Campionatul Mondial de Raliuri. In afara acestei performante, unice in istoria sporturilor cu motor, Loeb a reusit sa-i faca pe cei peste 300.000 spectatori sa sara in sus de bucurie. Dani Sordo si Diego Vallejo au terminat pe locul secund in Raliul Frantei ceea ce a adus si cel de-al 6-lea titlu mondial la constructori pentru echipa Citroën.

Sébastien Loeb si Daniel Elena au inceput perfect Raliul Frantei in incercarea de a-si atinge obiectivul: victoria cu numarul 60, al saptelea titlu mondial la piloti si cel de-al saselea la constructori pentru Citroën. Echipajul francez a castigat 5 probe speciale in prima zi si s-a instalat la conducere cu un avans de peste 20 de secunde fata de cel de-al doilea echipaj Citroën, Dani Sordo si Diego Vallejo.

Si ziua a doua a fost dominata de echipajele Citroën . Cu Sébastien Loeb si Daniel Elena pe prima pozitie, urmati de Dani Sordo si Diego Vallejo, situatia era perfecta pentru echipa Citroën Total care se afla acum la doar cativa kilometri de o performanta istorica.

Dupa doua zile foarte lungi, pilotii inscrisi in Raliul Frantei au ajuns la nord de Strassbourg. In ultima zi, una in care nu era programat niciun parc de de service, erau programate doua treceri prin zona militara Bitche si doua treceri prin centrul orasului Haguenau, locul de nastere al lui Sébastien Loeb. Campionul mondial en-titre a fost impresionat de felul in care a fost incurajat pe sectorul de legatura dintre Strasbourg si Haguenau. "Erau oameni peste tot. Atat pe drum, cat si pe proba speciala. A fost emotionant", a recunoscut Loeb.

Dupa o regrupare interminabila in Bitche, organizatorii au decis sa anuleze cea de-a doua trecere prin zona militara, din cauza numarului mare de spectatori, iar raliul s-a terminat pe strazile din Haguenau, acolo unde Loeb a confirmat a 60-a victorie din cariera si al 7-lea titlu mondial. "Primul meu titlu mondial este desigur cel mai important, dar acesta va avea un loc special in inima mea. Am reusit sa castigam dupa un raliu foarte dificil. Este fantastic sa trec linia de sosire chiar in orasul meu natal si este incredibil cati oameni s-au strans aici pentru a vedea asta. Nu cred ca am vazut niciodata atat de multi spectatori la un raliu", a spus septuplul campion mondial de raliuri, Sébastien Loeb.

"Este bine ca am ajuns la final", a spus pe nerasufalte si Daniel Elena. "Traseul a fost o adevarata provocare, dar am reusit sa evitam toate capcanele si am castigat inca o data titlul mondial pentru noi si pentru Citroën".

Olivier Quesnel, directorul Citroën Racing, a fost si el extrem de mandru de performanta echipei sale. "Ceea ce a obtinut Loeb in acest sfarsit de saptamana este pur si simplu exceptional. Nu cred ca cineva si-a putut imagina ce presiune a fost pe umerii sai. A reusit sa ignore totul si a facut un raliu senzational. Nu avea neaparata nevoie de o victorie aici pentru a iesi campion mondial, dar Loeb este un invingator si nu putea obtine acest titlu altfel. A demonstrat, din nou, ca este cel mai bun pilot din lume".

"Este inca o zi istoria pentru Citroën", a spus Frédéric Banzet, directorul general al Marcii. "O dubla si ambele titluri mondiale chiar aici in Franta - este pur si simplu incredibil! Este rezultatul muncii celei mai bune echipe din lume si apartine tuturor celor care lucreaza la uzina Citroën Racing din Versailles, dar si al colaboratorilor care s-au implicat in acest proiect".

Pentru o experienta interactiva unica cu Marca
CITROËN

, va rugam sa descarcati FLASH PLAYER 10




. Va rugam sa va asigurati ca optiunea Javascript este activata in optiunile browser-ului dumneavoastra de internet.