July 4, 2016

NOUL CITROËN C3 ALATURI DE TEHNOLOGIA CONNECTEDCAM

ISI PREZINTA AVENTURILE PE PROPRIA PAGINA DE FACEBOOK

NOUL CITROËN C3 ALATURI DE TEHNOLOGIA CONNECTEDCAM

"Observ deci exist" ar fi un motto potrivit pentru noul Citroën C3. Echipat cu tehnologia ConnectedCAM, care presupune prezenta unei camere HD la bord, pentru a putea distribui imagini si filme din viata de zi cu zi, modelul de clasa mica isi prezinta aventurile cotidiene intr-un mod original.

Cu un caracter puternic, alaturi de gradul de conectivitate ridicat, C3 prezinta toate experientele parcurse incepand cu data de 22 iunie pe propria pagina de Facebook, dedicata tehnologiei ConnectedCAM, urmand ca toate aventurile modelului sa fie facute publice cu ajutorul fotografiilor si a filmelor inregistrate cu propria camera HD, pana la lansarea comerciala a masinii pe plan local.

Pe parcursul intregii veri, utilizatorii de Internet vor avea posibilitatea sa cunoasca noul C3 pe pagina de Facebook dedicata. Cu o personalitate energica, plina de culoare, noul model isi face cunoscuta latura neconventionala cu ajutorul experientelor sale. De la prima persoana pe care o intalneste, pana la ultimul eveniment in care se implica, noul C3 ne povesteste despre el cu optimism si amuzament.

Utilizand sistemul de inregistrare video ConnectedCAM, pozitionat in partea superioara a parbrizului, Citroën C3 va distribui materialele multimedia captate, adaugand hashtag-ul #FromMyConnectedCAM. Calatoria in jurul lumii in cautarea celor mai impresionante panorame este o experienta unica, iar de acum imaginile surprinse pot aparea instant si pe Facebook, cu ajutorul “martorului” care te insoteste in timpul deplasarilor. Cu un simplu click, noul C3 poate stoca o fotografie sau un spot video pe care nu vrei sa-l ratezi, urmand apoi sa-l poti distribui pe retelele de socializare. Dispunand de o camera cu unghi larg de vizualizare (120 grade), rezolutie full HD, 2 milioane de pixeli, GPS si memorie interna, noul C3 este pe deplin o masina moderna, care continua sa surprinda.