October 10, 2018

IN ACELASI RITM CU LIDERII

Raliul Marii Britanii - editia a 44-a, 4-7 OCTOMBRIE 2018

IN ACELASI RITM CU LIDERII

După ce Craig Breen s-a luptat din greu pentru un loc de podium, Citroen Total Abu Dhabi WRT a plecat din Țara Galilor cu satisfacția că a văzut un C3 WRC competitivă încă o dată, pe o suprafață pe care trebuie să te adaptezi rapid la schimbarea continuă a nivelului de aderență.

Raliul Marii Britanii este un eveniment destul de neobișnuit pentru un raliu de macadam: ca și excepție, datorită stării saturate a suprafeței de rulare, este preferabil să pleci pe speciale printre primii, înainte ca drumurile să se transforme într-o mlaștină.

Plecând în cursa de pe locurile 10 și respectiv 11, pe parcursul zilei de vineri, adică ultimii din “lotul” WRC, Mads Østberg și Craig Breen nu au fost deloc avantajați. Cu toate acestea, înarmat cu încrederea venită din partea tracțiunii și manevrabilității modelului C3 WRC, Breen a reușit totuși să impresioneze și să rămână în contact cu liderii, încheind ziua la 13 secunde de pilotul clasat pe locul patru. Østberg, care sa luptat și mai mult cu condițiile potrivnice, a terminat ziua pe locul opt.

Craig Breen și-a confirmat forma foarte bună sâmbătă, apropiindu-se la doar două secunde de podium până la sfârșitul zilei, după ce a realizat al doilea cel mai rapid timp pe SS15 și SS18. Mads Østberg a completat performanțele echipei, luptându-se puternic pentru a încheia ziua pe locul al cincilea, cu o victorie de specială și stabilind o serie impresionantă de al doialea cel mai bun timp, de trei ori consecutiv (SS12, SS13 și SS14).

Piloții Citroën Total Abu Dhabi WRT au fost în mod clar hotărâți să ajungă – și să rămână – în plutonul fruntaș până la sfârșit! Prin urmare, aceștia au continuat atacul duminică dimineața devreme, cu drumurile încă incredibil de alunecoase. Din păcate, o greșeală minoră l-a îndepărtat decisiv pe Craig Breen de podium, acesta fiind nevoit să se mulțumească doar cu locul patru. Mads Østberg, care a avut și el parte de un tête-à-queue, a terminat raliul pe locul opt.