Cutiile de viteze automate EAT6 si EAT8

Légende ci-dessous
Cutiile de viteze automate EAT6 si EAT8

Pentru un control deplin și pentru cea mai bună plăcere de condus

Descoperă cutiile de viteze automate EAT6 și EAT8! Aceste unități îmbunătățesc simțitor plăcerea și fluența în condus.

Cutia EAT6

18ZZ3_C3AEAT6_555X318

 

 

 

 

 

 

 

Cutia de viteze automată EAT6 (Efficient Automatic Transmission cu 6 trepte) cu convertizor de cuplu de ultimă generație asigură cel mai bun confort la condus grație schimbărilor rapide de trepte. Confortul în utilizare și flexibilitatea alegerii treptelor de viteză vor face ca toate călătoriile tale să fie și mai plăcute. Unitatea EAT6, parametrizată pentru confortul maximizat și pentru fluența schimbării rapoartelor, poate să funcționeze în două moduri speciale, accesibile prin apăsarea butoanelor amplasate în fața schimbătorului de viteze: un program “Sport”, care susține un stil de condus dinamic și un program “Snow”, care facilitează plecarea de pe loc și motricitatea atunci când condițiile de aderență nu sunt cele mai bune.

 Cutia EAT8

18P17_C5AEAT8_555X318

 

 

 

 

 

 

 

Unitate de ultimă generație, noua cutie de viteze automată EAT8, “Efficient Automatic Transmission” cu 8 trepte și cu comandă Shift and Park oferă o și mai mare eficiență și plăcere de condus în călătoriile tale zilnice.

Avantajele oferite de unitatea EAT8:

– Consumul de combustibil redus cu până la 7% comparativ cu EAT6 datorită celor două rapoarte suplimentare, îmbunătățirea livrării puterii, prin extinderea funcționării sistemului Stop & Start până la 20 de km/h și prin scăderea volumului și a greutății (până la 2 kg comparativ cu EAT6)
– Un confort de utilizare și o eficientizare a trecerilor între treptele de viteză datorită optimizării schimburilor de cuplu dintre motor și cutie, cele două trepte suplimentare făcând posibilă reducerea timpului între fiecare schimbare de treaptă.