September 17, 2018

NOUL CONCEPT CITROËN C5 AIRCROSS SUV PLUG-IN HYBRID

UN BRAND PENTRU EUROPA, ANGAJAT IN DIRECTIA MOBILITATII RESPONSABILE

NOUL CONCEPT CITROËN C5 AIRCROSS SUV PLUG-IN HYBRID

Pentru a marca Salonul Auto de la Paris, Citroën va dezvălui noul Concept C5 Aircross SUV Plug-In Hybrid, model ce anticipează versiunea Plug-in Hybrid a noului SUV C5 Aircross, ce va fi lansată la începutul anului 2020.

În cadrul Salonului Auto de la Paris, Citroën va dezvălui noul Concept Citroën C5 Aircross SUV Hybrid. Conceptul anticipează versiunea Hybrid a noului SUV C5 Aircross, care va fi lansat la începutul anului 2020. Primul Plug-In Hybrid al Citroën reprezintă primul pas în ofensiva de brand “Low Emission Vehicle” (LEV), care se va materializa printr-un nou LEV lansat în fiecare an, începând cu anul 2020, în conformitate cu obiectivul de a avea o gamă complet electrificată până în 2025. Citroën va oferi câte o soluție de mobilitate electrică în fiecare segment, care va fi perfect adaptată nevoilor clienților. Tehnologia PHEV de ultimă generație de care beneficiază noul concept Citroën C5 Aircross SUV Hybrid întărește și mai mult poziția noului SUV și adaugă o altă dimensiune programului Citroën Advanced Comfort®, cu:

– O nouă experiență de confort Citroën cu o rulare fluidă și silențioasă în modul electric (ZEV), care va accentua în continuare confortul de primă clasă al noului SUV C5 Aircross.

– Mobilitate electrică nelimitată: până la 50 de km pentru utilizarea zilnică în modul ZEV și siguranța dată de un motor cu combustie pentru călătoriile mai lungi, cu costuri de utilizare reduse.

– Plăcerea de a conduce asigurată de combinația dintre motorul pe benzină PureTech S&S de 180 CP și propulsorul electric de 80 de kW, oferind cuplu la cerere prin intermediul cutiei de viteze automate e-EAT8 și o putere totală de 225 de CP.

– Tehnologie de vârf proiectată pentru ușurința utilizării: gestionare automată a modului de rulare, reîncărcare ușoară, informații intuitive, dar și păstrarea aspectului interior modular.